Special bacalaureat-2013-like-tv

Publicat la data de 8 July, 2013 | de catre Adriana

Peste 70 de elevi picați la Liceul „Șpăgii”

Deși rata de promovabilitate a examenului de Bacalaureat  în anul 2013 este una record în ultimii 3 ani (55,4% în 2013, 44,4% în 2012 și 45,7% în 2011), scandalurile nu și-au făcut lipsite prezența nici de această dată.

Elevi de la Liceul Dimitrie Bolintineanu din Capitală și-au aflat notele de la examen direct de la Poliție, fiind așteptați aproximativ 40 de elevi la Poliția Capitalei, pentru audierea în dosarul privind suspiciunile de fraudare a Bacalaureatului la această instituție de învățământ.

Peste 70 de persoane care învățau la acest liceu nu au reușit să treacă cu bine peste această etapă, unii spunând că de vină a fost stresul cauzat de către presă și autorități cu privire la tentativa de fraudă a acestui examen, speculată în ultimele zile.

Directoarea Liceului “Dimitrie Bolintineanu”, Costica Varzaru, cercetată pentru trafic de influență privind fraudarea bacalaureatului, a fost deja arestată preventiv pentru 29 de zile, în urma unei decizii a Tribunalului București de pe 2 iulie.

Cu privire la celelalte licee, lacrimi de bucurie dar și de tristețe s-au găsit astăzi pe chipurile elevilor, întrucât  nu mai puțin de 78.000 de elevi din toată țara nu au promovat examenul de Bacalaureat, 319 elevi fiind eliminați din examen.

 

Back to Top ↑
  • Cycle on South America