Social 60515730

Publicat la data de 10 September, 2013 | de catre Monica

Topul CELOR MAI FERICITE ŢĂRI din lume. Ce loc ocupă România

Raportul World Happiness Report pe 2013, publicat luni de Earth Institute din cadrul Universităţii Columbia, arată că cele mai fericite ţări din lume sunt în nordul Europei.

Cele mai fericite ţări din lume sunt în nordul Europei, în timp ce România se află pe locul 90, înaintea Ungariei şi Bulgariei, dar în spatele Greciei sau Libiei, arată World Happiness Report pe 2013, publicat luni de Earth Institute din cadrul Universităţii Columbia.

Danemarca, Norvegia, Elveţia, Olanda şi Suedia sunt cele mai fericite ţări din lume, potrivit raportului. Rwanda, Burundi, Republica Centrafricană, Benin şi Togo – toate situate în zona subsahariană a Africii – se află pe ultimele locuri ale clasamentului, relatează CNN.

Statele Unite se clasează pe locul al 17-lea, în spatele Canadei (locul 6), Australiei (locul 10), Israeului (11), Emiratelor Arabe Unite (14) şi Mexicului (16), potrivit Earth Institute.

Raportul clasează Marea Britanie pe locul 22 între cele mai fericite naţiuni din lume, Franţa pe 25, Germania pe locul 26, Japonia pe locul 43, Rusia pe 68 şi China pe 93.

România se află pe locul 90, cu o medie de 5.033, în spatele Cehiei (locul 39), Poloniei (locul 51), Republicii Moldova (locul 53), Croaţiei (locul 58), Albaniei (locul 62), Belarusului (locul 66), Greciei (locul 70) şi chiar Libiei (78), Pakistanului (81) şi Kosovo (locul 83).

În spatele României se află Serbia (106), devansată de Irak (105), Bosnia Herţegovina (107) şi Ungaria (110). Egiptul, care traversează o criză politică şi de securitate după demiterea de către armată, la 3 iulie, a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, se află pe locul 130, în timp ce Afganistanul, devastat de aproape 12 ani de război, se clasează pe locul 143, fiind urmat de Bulgaria.

Sondajul global a fost efectuat între 2010 şi 2012.

În timp ce “lumea a devenit un loc mai fericit şi mai generos în ultimii cinci ani”, schimbările politice şi economice au condus la o reducere a nivelului de bunăstare în unele naţiuni, afirmă raportul.

Grecia, Italia, Portugalia şi Spania au coborât dramatic în clasament din cauza impactului crizei din zona euro, în timp ce Egiptul Myanmarul şi Arabia Saudită au înregistrat scăderi din cauza recentelor probleme politice şi civile.
Egiptul a avut cea mai mare scădere a nivelului de fericire. Pe o scară de la 1 la 10 – 10 fiind nivelul cel mai ridicat de fericire -, Egiptul obţine o medie de 4,3 în 2012, comparativ cu 5,4 în 2007.

Angola, Zimbabwe şi Albania înregistrează cele mai mari creşteri dintre toate ţările.

Guvernele care îşi propun creşterea gradului de fericire a populaţiei ar trebui să aloce un procent mai mare din bugetul sănătăţii tulburărilor mentale, care reprezintă cel mai important “factor de nefericire” în ţările evaluate, afirmă autorii studiului.

Back to Top ↑
  • Cycle on South America